VinOpera-itinerar cultural: parteneriatul care dă viață culturii locale
Șase ansambluri din raionul Anenii Noi au primit costume tradiționale, instrumente muzicale și echipamente, prin proiectul „VinOpera – itinerar cultural”, implementat de Fundația Constantin Mimi cu suportul financiar al Elveției, prin Biroul de Cooperare al Elveției în Republica Moldova.
Inițiativa își propune să sprijine ansamblurile locale, să încurajeze păstrarea tradițiilor și să consolideze rolul culturii în viața comunităților rurale.
„Eram într-o dilemă: cum să facem ca VinOpera să aibă un impact real în localități, unul care să fie sustenabil, de durată. Și a ieșit exact cum ne-am dorit, pentru că aceste instrumente nu doar pot oferi cuiva un viitor, dar probabil că vor bucura foarte multe urechi”, a declarat Cristina Frolov, președinta Fundației Constantin Mimi.
De la Școala de Arte din Anenii Noi și ansamblul „Nadejda”, care au primit instrumente noi, până la fanfara din Hîrbovăț, care și-a completat setul cu trompete și saxofoane, proiectul contribuie la revitalizarea culturii locale și la promovarea identității tradiționale.
Prin muzică și dans, inițiativa unește generații și redă comunităților energia de a crea.
„Avem diferite obiective care sunt toate importante pentru noi: păstrarea tradițiilor culturale din această regiune, dezvoltarea regională, pentru că muzica și arta pot contribui la dezvoltare, promovarea turismului, dar și dialogul și cooperarea intergenerațională”, a menționat Guido Beltrani, directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova.
Pentru localitățile implicate, acest sprijin înseamnă mai mult decât resurse materiale.
„Suntem recunoscători Fundației Constantin Mimi pentru conlucrarea pe care o avem deja de câțiva ani. Aceste instrumente, atât de necesare colectivului de fanfară, vor avea un impact pozitiv asupra activității noastre”, a declarat Rodica Muntean-Croitor, primarul satului Hîrbovăț.
„Tare mult am așteptat aceste instrumente, fiindcă cele vechi erau deja uzate”, a adăugat Tudor Cebotarean, conducătorul Fanfarei Hîrbovăț.
La Anenii Noi, bucuria a fost împărtășită deopotrivă de artiști și copii.
„Pentru noi, această donație este foarte importantă. Se vor bucura atât copiii de la Școala de Arte din Anenii Noi, cât și ansamblul Nadejda”, a spus Alexandr Mațarin, primarul orașului Anenii Noi.
La Roșcani și Bulboaca, ansamblurile beneficiare sunt „Mugurașii”, care a primit 24 de bondițe tradiționale, „Strămoșeasca” – 24 de costume tradiționale și „Bulboceanca”, dotată cu echipament audio performant. Cadourile au fost primite cu multă recunoștință de colectivele artistice.
„Noi suntem un ansamblu format acum 15 ani. Suntem laureați ai multor trofee și diplome. Am fost la multe festivaluri raionale și republicane și credem că în viitor o să mai avem ocazia să mergem și să promovăm folclorul autentic pe care îl culegem de la băbuțele noastre și îl cântăm cu mare drag”, afirmă Larisa Sandu, conducătoarea ansamblului folcloric „Bulboceanca”.
„Este o colaborare foarte frumoasă cu Fundația Constantin Mimi. Chiar suntem foarte bucuroși că în acest proiect cu VinOpera am avut ocazia să participăm și să avem norocul de a obține aceste costume de care avem nevoie foarte mult. Pe 30 noiembrie facem 30 de ani de activitate și vrem să organizăm un concert jubiliar frumos. Vrem în continuare să păstrăm și să promovăm tradițiile noastre, tradițiile neamului nostru, pentru că sunt foarte frumoase”, spune cu mândrie Viorica Sîrbu, conducător artistic și coregraf al Ansamblului de dans popular „Strămoșeasca”.
Prin proiectul „VinOpera – itinerar cultural”, cultura locală devine o parte vie a comunității.
Dincolo de sprijinul logistic, inițiativa arată cum tradiția, atunci când este susținută și prețuită, poate deveni o resursă de coeziune socială și de dezvoltare locală durabilă în satele Moldovei.






































