VinOpera 2026: Fundația Constantin Mimi dedică ediția aniversară a festivalului celor 15 ani de carieră ai sopranei Valentina Nafornița
Pe 4 septembrie 2026, Fundația Constantin Mimi organizează cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Clasică VinOpera, unul dintre cele mai importante proiecte culturale din Republica Moldova, găzduit anual la Castel Mimi.
Ediția din acest an marchează un moment special în istoria festivalului și este dedicată celebrării a 15 ani de carieră ai sopranei Valentina Nafornița, una dintre cele mai apreciate artiste originare din Republica Moldova, care a evoluat pe unele dintre cele mai prestigioase scene lirice ale lumii.
Invitatul special al ediției este tenorul american Jonathan Tetelman, unul dintre cele mai importante nume ale noii generații de artiști de operă. Cei doi soliști vor urca pe scenă alături de Orchestra Municipală „Camerata Chișinău”, sub bagheta maestrului Cristian Spătaru, dirijor, compozitor și Director Artistic al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.
VinOpera – un proiect cultural al Fundației Constantin Mimi
Lansat în anul 2017, VinOpera este unul dintre proiectele emblematice ale Fundației Constantin Mimi și reflectă misiunea acesteia de a promova Republica Moldova prin cultură, patrimoniu și excelență artistică.
Festivalul a fost creat pornind de la convingerea că muzica poate deveni un ambasador al țării, iar patrimoniul cultural poate găzdui experiențe capabile să atragă public din Republica Moldova și din străinătate. De aceea, VinOpera reunește într-un singur concept opera, patrimoniul arhitectural, vinul și ospitalitatea, transformând Castel Mimi într-o scenă în aer liber.
În cele nouă ediții, festivalul a găzduit artiști de renume internațional și a devenit un punct de întâlnire pentru personalități ale culturii, reprezentanți ai corpului diplomatic, ai mediului de afaceri și ai instituțiilor publice, dar și pentru mii de spectatori care aleg anual să participe la această experiență culturală.
Prin VinOpera, Fundația Constantin Mimi contribuie la promovarea imaginii Republicii Moldova ca destinație culturală și turistică, demonstrând că patrimoniul poate deveni un spațiu viu, în care tradiția și arta contemporană se întâlnesc.
„Pentru Fundația Constantin Mimi, VinOpera este mai mult decât un concert. Este felul nostru de a pune în valoare Moldova prin cultură, prin artiști care ne reprezintă și prin locuri cu identitate, așa cum este Castel Mimi. Ne dorim ca, prin acest eveniment, publicul să descopere o Moldovă vie, talentată și conectată la marile experiențe culturale ale lumii”, afirmă Cristina Frolov, Președinta Fundației Constantin Mimi.
O ediție aniversară
În 2026, VinOpera celebrează nu doar cea de-a IX-a ediție, ci și parcursul artistic al Valentinei Nafornița, una dintre cele mai importante soprane ale Republicii Moldova. Concertul aniversar va reuni pe aceeași scenă doi artiști apreciați pe plan internațional – Valentina Nafornița și Jonathan Tetelman – într-un spectacol acompaniat de Orchestra Municipală „Camerata Chișinău”.
Evenimentul va avea loc în aer liber, la Castel Mimi, în satul Bulboaca, oferind publicului o experiență care îmbină muzica clasică, patrimoniul și ospitalitatea.
Bilete
Biletele pentru VinOpera 2026 sunt disponibile pe iTicket.md.
Detalii eveniment
Data: 4 septembrie 2026
Locația: Castel Mimi, Bulboaca
Eveniment: Festivalul Internațional de Muzică Clasică VinOpera – ediția a IX-a
Dress code: Elegant
Organizator: Fundația Constantin Mimi
Parteneri: Castel Mimi, Mastercard, Oficiul Național al Turismului, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, Orange
Partener echipament tehnic: Bisconcert
Despre Fundația Constantin Mimi
Fundația Constantin Mimi, fondată în anul 2016 de familia Trofim, dezvoltă proiecte dedicate conservării patrimoniului cultural, promovării culturii, dezvoltării turismului sustenabil, protecției mediului și susținerii comunităților locale. Prin inițiativele sale, fundația creează proiecte cu impact cultural, social și educațional, contribuind la promovarea Republicii Moldova pe plan național și internațional.
Despre Mimi Group
Fundația Constantin Mimi face parte din Mimi Group, un grup care reunește mai multe proiecte din domeniul ospitalității, vinificației și experiențelor turistice: Castel Mimi Wine Resort (Bulboaca), Mimi Hotel (Chișinău), Vinăria Castel Mimi și Distileria Castel Mimi.