Proiectul „Comunitatea moldo-română a societății civile pentru dezvoltare”

Proiectul „Comunitatea moldo-română a societății civile pentru dezvoltare” este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, scopul general al acestuia fiind crearea unor premise favorabile pentru dezvoltarea societăţii civile active, capabile să contribuie progresiv la dezvoltarea Republicii Moldova, să stimuleze coeziunea socială şi să dezvolte capitalul social.

În cadrul proiectului, în perioada 3-4 septembrie 2024, a avut loc Forumul moldo-român a societăţii civile pentru dezvoltare care a reunit la Chişinău 70 de participanţi de pe ambele maluri ale Prutului. Astfel, la finalul celor două zile de discuţii, schimb de experienţă şi bune practici sociale, participanţii au semnat Memorandumul de de Înţelegere privind cooperarea dintre Organizaţiile Societăţii Civile din România (OSC) şi OSC-urile, Autorităţile Publice Locale şi agenţii economici din Republica Moldova.

De asemenea, 435 de elevi din raionul Anenii Noi au participat la sesiuni de instruire dedicate importanței voluntariatului. Lecțiile interactive s-au desfășurat în satele Hîrbovăț, Bulboaca, Varnița și în orașul Anenii Noi. Elevii au explorat rolul esențial al organizațiilor societății civile, modalitățile de interacțiune și beneficiile acestei colaborări, precum și necesitatea de a se implica activ în procesul decizional.

Conform celui de-al doilea obiectiv al proiectului OSC-urile de pe ambele maluri ale Prutului au realizat vizite de studiu reciproce – o vizită de studiu, de 3 zile, pentru schimb de experiență a 10 reprezentanți din OSC-urile din România în RM și o vizită de studiu, de 3 zile, a 12 reprezentanți ai OSC-urilor din RM în România.

În cadrul acestei activități vor participa în total circa 50 de reprezentanți ai societăților civile.